pokahontas0

Marcarea ziilei de naștere a așezării Sceasctlivoe (FOTO)

Noi 1 • Noutăți • 1656 Просмотров • Niciun comentariu despre Marcarea ziilei de naștere a așezării Sceasctlivoe (FOTO)

A paisprezecea oară pe pămîntul care cîndva se numea Bogdasarî, noii moșieri s-au adunat pentru a marca nașterea așezării moșiilor de familie „Sceastlivoe. Au fost schimbări de timp, bucate, oaspeți, amintiri stranii, glume, circumstanțe, ce pot fi descoperite drept semne ale „sorții” toți locuitorii așezării, inclusiv oaspeții. Dar s-l luăm pe rînd.

Ca de obicei în asemenea cazuri, prima aventură în această zi minunată a fost drumul spre „Sceastlivoe”. Drept „cosmonauți” sînt acceptați doar cei care riscă să plece în cosmos. Așa și în cazul sărbătorii noastre comune. La ea au ajuns doar cei care au putut străbate șapte kilometri și jumătate de drum accidentat, cu desișuri, ce trece pe lîngă cîmpiile, pădurile, livezile colorate, printre măceși, mărăcini și canale de-a lungul drumului. Binele a poposit la noi în ospeție. Oaspeții noștri au venit și au umplut sărbătoarea cu o atmosferă de atenție față de noi, aducînd puieți și flori, bucurii și noi perspective de colaborare. Noi nu i-am așezat îndată pe cei veniți. Printre noi este o persoană care împreună cu calul lui Pocahontes se ocupă cu mersul călare. O parte dintre oaspeți care au dorit să meargă călare, au încercat pe propria piele puterea acestei iepe, deocamdată, singura în așezarea noastră. Și doar pe urmă, uimiți de toate greutățile drumului și riscurile echitației, într-o stare emoțională înaltă, se așezau lîngă foc. Scenariul sărbătorii noastre de data aceasta a fost unui improvizat. Și această improvizație era creată de oaspeții noștri.

De fiecare dată cînd ne speria ploaia, ne adunam la masă. Masa ne aștepta, ne hrănea, ne alinta cu abundența sa și atenua orice surprize ale naturii. Ca o insulă tropicală, unde era cald și sățios. Iar cînd se plictiseau, începea cel mai interesant – cîntecele de autor, care ne unea împreună într-un tot întreg. Sărbătoarea noastră a fost activă datorită excursiilor prin moșii și case. Noi ne plimbam și ne împărtășeam impresiile despre faptul cît de bine e să trăiești pe moșie, în lumea naturii și frumuseții. Noi numim lumea noastră o dimensiune vie, fiecare avînd propria dimensiune, unică. Și totodată, este unică prin faptul că se referă la viață și sentimente și are o relație specială cu animalele, oamenii, plantele, copiii și cu planeta vie.

Băieții noștri își demonstrau prisăcile. Noi degustam mierea de la diferite prisăci, ascultam cum zumzăie albinele în stupii lor, cum „zumzăie” moșierul mulțumit, demonstrînd și povestind despre pămîntul său. schimbul de gusturi a fost doar prima verigă ordonată, care se revărsa ulterior în schimbul de contacte și impresii. Chiar pe întuneric, puteau fi urmăriți moșierii fericiți și oaspeții lor.

Și cum nu ne-am străduit să organizăm primirea așa încît să punem accentul pe moșiile noastre și pămîntul nostru, pe idei și imagini, percepute din cărțile lui Vladimir Megre „Cedrii sunători ai Rusiei”, oaspeții reacționau tot mai mult la gălăgia creată de copiii ce zburdau alături, aerul proaspăt, dispoziția de sărbătoare și toamna frumoasă, dovezi substanțiale ale acestor momente și au reprezentat ceea ce este Așezarea „Sceastlivoe” în această zi. Și fața și verso, totul și, desigur, sărbătoarea noastră. Celelalte schițe și detalii doar completau această idee mare.

Și casele noastre au devenit un obiect al atenției sporite. Este ceva în ele, și asta nu ține de mărime, arhitectură sau design. Posibil sînt doar tehnologii ecologice ieftine de construcțiile lor. Dar, mai degrabă căldura și atmosfera, create de stăpîni.

Sărbătoarea noastră – paisprezece ani a coincis cu alegerile din Moldova. Și oricît de bine nu ne-a fost unul cu altul, a venit timpul să ne îndeplinim datoria de cetățean, legată de votarea la locul de reședință. De aceea, spre seară, cei care țin la acest drept de a alege, au mers la Chișinău pentru a-l realiza. După toate cele spuse, aș vrea să-i mai felicit o dată pe locuitorii moșiilor de familie „Sceastlivoe” și să le dorim să țină la fericirea lor.

Anna Kunț

pokahontas3

pokahontas4

pokahontas5

pokahontas6

pokahontas7

pokahontas8

pokahontas9

pokahontas10

pokahontas11

pokahontas12

pokahontas13

pokahontas14

pokahontas15

pokahontas16

pokahontas17

pokahontas18
pokahontas2

pokahontas19

pokahontas20

pokahontas21

pokahontas22

pokahontas23

pokahontas24

pokahontas

Похожие Записи

Lasă un răspuns

« »