collage_photocat 111111111

Istoria așezării Sceastlivoe, partea a doua – Pămîntul Făgăduinței …

Ian 21 • Istoria • 856 Просмотров • Niciun comentariu despre Istoria așezării Sceastlivoe, partea a doua – Pămîntul Făgăduinței …

moia_zemlia

În prima iarnă, noi veneam pe pămîntul NOSTRU în fiecare week-end, ne plimbam, visam, discutam, ne jucam. Țin minte, o dată băieții s-au dezbrăcat pînă la brîu și ne-am jucat mult timp cu bulgării de zăpadă. Fetele, între timp, pregăteau mîncare la rug, apoi urmau masa copioasă, cîntece, glume, după care ne întorceam acasă prin pădure.

Primăvara, unii se străduiau să prelucreze și să-și planteze temeinic moșia, iar alții – fără grabă, cîte puțin. În general, toți sunt orășeni, de aceea veneau încolo în fiecare week-end. Însă unii rămîneau o săptămînă-două. Din primăvară a deveni clar că este nevoie de pază, deoarece locuitorii satului din preajmă mereu încercau să-și pască vitele, să cosească fînul etc. Totodată, a devenit clar că trebuie să ne organizăm gospodăriile.  De aceea, noi am luat o decizie privind bugetul intern, din care trebuia să-i asigurăm pe cei care își vor lua rolul de paznici. Acest buget trebuia să asigure atît pe locuitorii permanenți, cît și pe cei temporari.

Primul cuplu cu un copil s-a mutat cu traiul primăvara devreme. Prima tabără am amenajat-o în pădure. Ea consta din bucătărie, un mic orășel de corturi, grupul sanitar, un cort mare 5×5 metri pentru oaspeți, izvorul și o poiană mare cu o vatră de piatră. Astfel, noi ne-am alăturat grijilor de zi cu zi din așezarea SCEASTLIVOE.

CARAVANA

collage_photocat 11

Noi amenajam așezarea, participa la conferințele privind crearea Așezărilor ecologice în Odesa, Kiev, Moscova, Sankt-Petersburg, Vladimir, Minsk etc.; am vizitat diferite așezări din Ucraina, Belarus și Rusia; am participat practic la toate conferințele cu participarea lui V. Megre. Unii dintre noi au participat la conferințele barzilor din Rusia, Ucraina, Belarus și la diferite manifestații ale mișcării noastre, iar ulterior, noi organizam caravana barzilor în Moldova, cu desfășurarea în paralel a mini-conferinței privind crearea Așezărilor ecologice în Moldova. Festivalul s-a desfășurat sub denumirea „Pămîntul – dragostea mea” („Земля красавица – Земля любовь моя”).
Totul a început în felul următor. Eu, împreună cu un prieten de-al meu, am plecat în recunoaștere în Odesa la o conferință pe malul mării, iar acolo”… Nu pot povestit totul… În fine, noi am aflat că spre noi țin calea aproape 40 de barzi din Rusia, Belarus, Ucraina, Turkmenistan. E un record absolut pentru toate orașele pe care le-au vizitat, fără a ține cont de conferințe. Toți doreau să vadă Moldova și să facă o Vizită în basm, cum numeau ei această călătorie, datorită campaniei PR promovate de mine pe Internet. Noi ne-am bucurat. Ne-am scărpinat cefele, or, noi nu am luat în calcul un număr așa de mare. Însă, nu-i nimic, ne-am zis, nimic nu e întîmplător, vom reuși!

Stăm în ziua cu pricina la Chișinău, așteptăm. Noi credeam că ei vor veni ziua, însă ei nu-s și nu-s. Iar noi am planificat o vizită la Țîpova, șoferul autobuzului ne aștepta. Pe la ora cinci după amiază a început a ploua cu găleata. Tensiunea creștea, deoarece în următoarele trei zile 40 de oameni nu aveau ce face la Chișinău. Iar în rezervație au fost instalate corturi, o parte din băieții noștri erau deja acolo – au pregătit lemne, mîncare. Însă ploua! Totul a fost organizat la o sută de kilometri de aici și înnoptează. Acesta e sfîrșitul – m-am gîndit eu. Dar nu, totul era înainte. La scurt timp am primit un apel telefonic din Odesa și o doamnă cu glas blînd mi-a comunicat: „Întîmpinați-i, ei vor fi în 15 minute la gară”. Și asta după ce eu am stat toată ziua lîngă telefon, de cîteva ori am adormit, și șoferul aflat la 30 de km de Chișinău,  și băieții din diferite sectoare ale orașului! Dar asta nu-i tot: cînd eu l-an sunat pe șoferul autocarului, mie mi s-a comunicat, nu veți crede – EL E BEAT!!! Iată atunci eu m-am relaxat. Am tras adînc aer în piept, mi-am zîmbit în oglindă și mi-am spus : „Ești puternic, vei reuși”.

În lumea basmelor

collage_photocat 12

Așa a și fost, am reușit. Mergeam o gloată mare pe străzile nocturne ale Chișinăului, iar bucuria noastră nu avea margini. Trecătorii se uitau cu uimire la noi, se pare că nu mai văzuseră așa cea. Or, noi nu doar mergeam, noi cîntam, rîdeam, cîntam la diferite instrumente, toți cu ghitare, rucsacuri, cu  copii.

Apoi, drumul, cîntece, voie bună, discuții. La mănăstire, unde ne-am lăsat automobilele, am ajuns noaptea tîrziu. Ploaia, slavă Domnului, încetase demult, însă aveam de mers o oră și jumătate ziua, prin stînci, pînă la tabără. Iată din acest moment, toți s-au mai calmat, gălăgia s-a potolit, glumele erau mai rare dar mai vesele. Noi hotărîm să coborîm spre mănăstirea rupestră deasupra Nistrului, să dormim acolo, iar dimineața să pornim spre tabără. Coboram încet, deoarece eu i-am avertizat pe toți, dacă cineva va cădea, atunci aceasta va fi ultima bucurie din viața lui. Apoi, ne-am repartizat prin mănăstirea rupestră, fiecare și-a luat o chelie aparte, cine deasupra, cine jos, cine sub stele, cine în cort. Toți aveau covorașe turistice, saci de dormit, lanterne, corturi. Oamenii au mai mers puțin printre stînci, au mîncat și s-au culcat.

Primele raze ale soarelui au luminat întreaga mănăstire. Ea era plină cu oameni ce doreau să afle Adevărul, ca odinioară. Trebuia să vedeți: oamenii se trezesc la înălțime, deasupra rîului, într-o mănăstire săpată în stînci! Or, noi am ajuns aici pe întuneric și ne mișcam foarte încet.

Ne-am relaxat complet doar atunci cînd am ajuns la tabără, ne-am spălat, am mîncat, ne-am scăldat în cascade și ne-am încălzit în razele soarelui de dimineață. Țin minte ochii acestor oameni, plini de uimire și recunoștință.

În lumea basmelor, e anume ceea ce s-a întîmplat în vara aceea. La acest gînd au ajuns aproape toți participanții. Timpul era magnific. Ceața de dimineață se destrăma, iar pe vîrfurile stîncilor stau niște oameni frumoși, răsună sunetul flautului, triluri de păsări și rîsete de copii. Erau zile însorite, senine, înflorea cimbrul, se coceau cireșele, dudul și căpșuna.

Ziua ne plimbam și savuram frumusețea neobișnuită a peisajelor și landșaftului rezervației, ne scăldam în cascade și în Nistru și ne pătrundeam de spiritul unic al naturii virgine. Iar seara – organizam concerte, ședeam în jurul rugului și se întîmplau minuni – în jur bureza, iar deasupra noastră era cer senin, cu stele. Ni se făcea pielea de găină, iar cuvintele din cîntece erau percepute mai viu și mai real decît tot ce se întîmpla în jur. Era super! Aici am petrecut trei zile și două nopți și trebuia să ne întoarcem la Chișinău, unde ne aștepta marele concert.

Concertul

După ce am ajuns la Chișinău, ne-am împrăștiat prin apartamente, am mîncat, ne-am odihnit, iar seara ne aștepta concertul în sala festivă a Bibliotecii Naționale. Ce pot să spun: sala era plină. Patru ore de muzică de autor, răsuna muzica, au fost spuse multe cuvinte calde, sincere în adresa Moldovei și oamenilor ei, se recitau poezii, scrise tot aici, despre Moldova, despre natură, despre viață.

Totul s-a încheiat printr-o horă mare, nimeni un dorea să plece, iar concertul a continuat în holul Bibliotecii. A doua zi, în aceeași sală a avut loc o mică conferință. Au fost discutate perspectivele creării așezărilor ecologice în Moldova. Iar în a treia zi, organizatorii, oaspeții din alte orașe, membrii așezărilor și barzii au plecat spre așezarea noastră, unde au petrecut încă trei zile de neuitat.

Apoi drumurile noastre s-au despărțit, ei au plecat spre Ucraina de Vest, Rusia și Țările Baltice, iar noi mergeam spre Fericirea noastră, spre crearea așezărilor noastre, înțelegînd că mergem spre viitorul luminos al Omenirii. A fost o despărțire călduroasă, noi înțelegeam că de fapt nu ne despărțim, ci pur și simplu ne dorim unul altuia toate cele bune să ne întîlnim cît mai curînd.

Iar afară, venea iarna!!

collage_photocat 13

Apoi grijile cotidiene ale Vedrușilor.

În curînd, unii dintre noi au plecat la Ghelendjik, alții au rămas în gospodărie, cineva susținea activitatea clubului, iar alții au preferat să stea deoparte. Așa am ajuns în pragul următorii ierni.

Am reușit să facem foarte multe aici, au fost plantate multe și nu puteam lăsa pe iarnă toate acestea fără supraveghere. Trebuia să ridicăm o casă. Între timp, din Ghelendjik, împreună cu mine, au venit trei băieți: un tînăr din Kazahstan, o tînără din Moldova, dar care nu a mai fost demult acasă și băiețelul ei minunat, ce seamănă cu un pitic jucăuș. Cu ei am și construit prima noastră casă. I-am adunat pe toți membrii așezării, discutăm ce să facem mai departe și ajungem la concluzia că trebuie să construim o casă. Aici se produce prima schismă serioasă, deoarece unii s-au inclus în măsura posibilităților, iar alții au decis că noi singuri vom reuși. Și într-adevăr am reușit. Ce-i drept uneori, eram nevoiți să dormim pe un ger de 10 grade, cu copilul în cort, însă pentru noi nu era o noutate, fiecare avea o experiență vastă în turism. Totodată, noi am adus din Krasnodar o sobă magică Bulerian, pe care noi ulterior am botezat-o în Burjuian.

Așa că foarte repede, deasupra casei a început să iasă fumul, casa s-a umplut cu arome de pateuri, de cîntece, zîmbete, vise și bucurie. Și așa s-a scurs zi de zi. Total diferiți și totuși avînd ceva în comun – noi iubeam și cream; primeam oaspeți; ne dădeam cu sania; ne acomodam; mergeam în pădure după lemne; pregăteam mîncare; cîntam; ne făceam planuri pentru primăvară. Nu aveam timp pentru regrete, care nici nu existau, poate doar regretul că unii au refuzat să împartă această fericire cu noi. Însă noi ne gîndeam la ei, cum vom organiza o sărbătoare și vom împărtăși totul ce ne este atît de drag.

Apoi a venit primăvara, sîngele a început să fiarbă din nou, iar gîndurile – să incite imaginația – atît de mult doream să facem, atît de multe doream să iubim.

Plantări, sărbători, întîmpinarea oaspeților și caravanelor pieselor de autor, concerte la Chișinău și prin Moldova, serate la club, ruguri serale și hore matinale, prieteni noi, călătorii în alte orașe, cluburi și așezări și multe, multe altele ce au făcut parte din această viață fericită. Sunt recunoscător vieții mele și fiecăruia dintre cei care a fost în ea, pentru comunicare, pentru credință, pentru prietenie, pentru lumina din ochii voștri, pentru fapte oneste, pentru înțelegere și dragoste. MULȚUMESC! MULȚUMESC, PRIETENI!

Viața în așezarea ecologică, într-adevăr e super și nu le pot povesti pe toate. Voi menționa, doar, că există și probleme. Ni s-a întîmplat și nouă. A fost o neînțelegere puternică și chiar schismă. Ne-am certat foarte tare atunci. Acea parte din membrii așezării, care trăia permanent în așezare, nu-i mai trăgea din urma lor pe cei, care își aminteau de ea doar uneori. Noi întotdeauna trăiam în așezare și eram întotdeauna bucuroși să comunicăm, însă venind în oraș, nu-i mai sunam pe toți ceilalți, ca înainte, și nu îi adunam pe toți împreună, pentru a-i trezi pe cei nehotărîți, deoarece, de această metodă s-au săturat toți. Noi căutam un nou tip de relații și l-am găsit. Este administrarea prin VECE – adunare.

Ulterior, cei care nu participau la viața socială a așezării, ne înțelegeau tot mai puțin și mai puțin. Și odată, unindu-se, ei și-au vărsat toată mînia. A fost o trecere de la inacțiune la acțiune. A fost o lovitură serioasă, ba chiar o serie de lovituri sau o campanie puternică de discreditare a așezării și a anumitor persoane, pe care se ține aceasta. Desigur, nu a fost ceva planificat, pur și simplu emoțiile negative puternice au pus stăpînire pe rațiunea lor și și-a manifestat natura răpitoare.

Însă, precum se spune, problemele fortifică perfecțiunea vieții. Așa și noi, cu cît mai mult eram presați, cu atît mai mult ne consolidam, începeam să avem încredere unul în altul și să prețuim prietenia noastră. Iar totul a început atunci cînd am instituit adunarea – VECE, principala regulă a căreia era că la ea pot participa toți membrii așezării, iar deciziile se iau prin consens.

Atunci, se pare că, am călcat pe cineva pe coadă, și acest cineva a început să țipe. De ce numai nu am fost acuzați. De exemplu, acuzația că dorim să conducem singuri așezarea era contrară bunului simț, deoarece reformele desfășurate atunci, dimpotrivă, ofereau fiecăruia posibilitatea de se afla la cîrma comunității. Iar anterior, oricît de mult mă opuneam, mi se spunea deschis: tu ești lider și resemnează-te. Nu știu cine și ce imagine vede în această noțiune însă pentru mine lider înseamnă „țap ispășitor”. Sunt sigur că aici se ascunde undeva o greșeală din origini.

 

Și iată, după ani de luptă cu acest stigmat, în sfîrșit, este instituit un organ, sau tradiția, ce-i permite fiecărui om să fie Om, adică stăpînul propriii vieți, stăpînul sorții, iar noi suntem acuzați de aspirații contrar opuse. Devine clar că nu rațiunea și bunul simț au guvernat, ci cu totul altceva și orice argumente în această situație sunt absurde.

Multe am înțeles noi atunci. De rînd cu multe altele devine clar și faptul că la crearea așezării pariază atît lumina, cît și întunericul. În mentalitatea tradițională de sistem deja totul e pregătit să distrugă ceea ce nu face parte din sistem. Iar oamenii, care și-au distrus singuri lumea, ar putea deveni cei mai buni agenți de anti-publicitate pentru o idee curată și luminoasă. Însă noi am ghicit intențiile întunericului, am renunțat la luptă și ne-am îndreptat forțele spre crearea unui viitor luminos. În rezultat, am obținut un colectiv prietenos și puternic, la care nici nu am visat.
Drumul spre ACASĂ

Iar acum, dragi cititori, ne aflăm pe paginile unul jurnal, ce descrie imaginea Așezării noastre SCEASTLIVOE. Posibil apar întrebări: „Ce imagine? Ce așezare? Și de ce SCEASTLIVOE?

La toate aceste întrebări veți putea da singuri răspuns, cînd veți veni cu mine acolo. Vreți? Atunci haideți, vă invit.

 

Imaginați-vă: am părăsit orașul, cîteva zeci de kilometri de carosabil, cîteva sate, un sătuc, casa pădurarului și suntem aproape. Mergem pe un drum de țară, înconjurat de iarbă. În jur e o cîmpie mare de vreo 200 de ha. Culori plăcute: azuriu, violet deschis, lila, roz, galben, alb și multe alte culori și nuanțe fac o imagine irepetabilă. Această priveliște se află în centrul Codrilor, după care urmează stejari, tei, salcîmi, ulmi, frasini și alți copai foioși. Iar cînd în fața noastră apar șase case mici și frumoase, înseamnă că am ajuns. Ieșim din mașină, respirăm parfumul florilor și înmărmurim, contemplînd natura, visele și aspirațiile pur Umane.

Nu în zadar se spune: Sunt pe Pămînt, înseamnă că sunt Acasă!”

 

Va urma …

Похожие Записи

Lasă un răspuns

« »